El..

      HEI! Cotrobaiam prin fisierele din calculator si am gasit ceva ce am scris de mult pe un alt blog uitat si m-am gandit sa postez din nou acest text in amintirea vremurilor apuse :)) sunt poetica la ora asta :P...enjoy :*:

  O zi oribil de calda , o zi de vara ,o zi din luna iulie , mai precis 1 iulie 1998. Eram in parcul Tineretului , lungita pe o banca la umbra , bucurandu-ma de lumina Soarelui ce se juca printre frunzele falnicilor arbori din fata mea  si de racoarea ce mi-o oferea stejarul ce imi infipse trunchiul secular in spatele bancutei mele .
      Obijnuiam sa stau mereu prin parcuri , ma simteam bine in natura , iar in orasul asta imens de piatra , parcurile erau singurele mele parti de rai ....ma bucuram de lucruri simple , ca o floare sau ca un fluture ....pierdeam ore in sir in spatele unui copac citind romane de dragoste sau desenand  ce visam cu ochii deschisi ....iubeam aerul , iubeam sa fiu libera , iubeam sa imi pun flori in par si sa ma prostesc stiind ca oamenii ma vor considera nebuna , dar mie nu imi pasa , vroiam sa am un suflet liber , condus doar de mine si nu de regulile lumii , mergeam desculta pe iarba cu sandalutele in mana , alergam si ma jucam cu cate un catel mai prietenos sau hraneam ratustele si le povesteam ce  am facut in ziua aia la scoala , nu imi placeau hainele si nici pantofii incercam sa imi iau cat mai multe lucruri usoare si in care sa ma pot misca libera , sa simt ca nu sunt constransa de nimic .

       Imi doaream mereu sa ma eliberez de tot si de toate si sa fiu eu cu mine .... ascultam muzica si ma simteam libera prin ea , mangaiam o pisica si o invidiam pentru eleganta si frumusetea ei , imbratisam necunoscutii pe strada si le spuneam o vorba buna ...mereu cand ma indreptam spre libraria mea preferata primeam de la un florar simpatic o floare si incepeam sa rad si sa ma invart mulumindu-i.    
      Eram pe la orele cand Soarele lasa cu greu prestigiosul sau  loc de pe cer Lunii  .Imi venea sa atipesc in adierea vantului ce imi facea voalul rochitei sa se unduiasca usor . Am inchis pentru o clipa ochii , cand i-am  deschis iar , eram pe un drum ce apuca  pe o vale mai stramta  si apoi se revarsa intr-un pustiu uscat . Visam ...

In mijlocul pustiului era un domn ce statea cu picioarele incrucisate , cu un turban imens pe cap si cu o piele fermecator de aurie ce parea ac straluceste in lumina prea puternica a Soarelui . M-a privit , iar privirea lui paraca incerca sa imi transmita un adverisment.
        M-am trezit tulburata de acea imagine . In lumea reala era deja noapte ...dar nu puteam sa vad cerul , deasupara mea vedeam un chip frumos , angelic chiar , de baiat .

      Era El, ma cunosteam cu El de cand eram mici , il iubeam si ma iubea , ne cunosteam atat de bine , stiam in orice moment unde ne putem gasii si in orice situatie unde ne-am duce , totusi nu eram impreuna , dar ramaneam cei mai buni prieteni .
       El ma ajuta mereu sa imi indeplinesc micile visuri de moment , imi facea toate poftele si ma sfatuia cand aveam nevoie , mergeam in toate locurile mele preferate si stateam ore intregi la biblioteca doar pentru ca EL stia ca eu iubesc cartile....

       El imi cunostea toate obiceiurile , era ingerul meu lunatic , in stare sa faca toate nebuniile care imi treceau mie prin cap doar ca sa nu ma lase sa le fac singura , imi purta mereu de grija  si ma asculta . Il iubeam cu adevarat , in sufletul meu crestea din zi in zi tot mai mult un munte cu coaste piezise facut doar din sentimente pentru El,  iar inima mea ii canta in struna urmandu-si cantecul cu indoita patima .
       El imi intinse o mana ca sa ma ridic , bratul lui gol si alb parea ca are o paloare transparenta si totusi lumina in razele ce veneau de la o luna plina fantastica si palida , pe care as fi iubit-o in fiecare noapte doar pentru vraja care o crea si facea ca tot parcul sa para o lume fermecata a zanelor si a spiridusilor naturii.
       M-am ridicat fara nici un cuvant  si am plecat spre casa . In fata portii mele imi da-du drumul la mana cu o privire mangaietoare , de parca ar fi vrut sa spuna ceva si nu stie cum , se intoarse brusc si pleca ....privirea mea a ramas mult timp atintita pe spatele lui .....
       De atunci nu l-am mai vazut nici o data pe El . Si ochii mei au ramas vesnic scaldati in lacrimi de dor, amare si inima mea nu a mai cantat nici o data un cantec vesel ...
                    XOXO M.G.A:))